Un element principal din punct de vedere al traditiei populare si etnografice din zona Ciucului îl constituie portile din lemn cioplit, context în care se înscriu si portile din lemn existente în comuna Sândominic, judetul Harghita. Comuna Sândominic se afla în zona de izvoare a râului Olt, la intersectia latitudinii de 460 35' cu longitudinea de 250 48' la mijlocul distantei dintre resedinta de judet, Miercurea Ciuc, si orasul Gheorgheni. Sândominic este înconjurat de muntii Hasmasul Mare (1792 m) la est, si muntii Harghita la vest.
Deoarece comuna este înconjurata de paduri, marea majoritate a constructiilor au fost si sunt realizate din lemn. Unele dintre aceste constructii sunt portile cioplite din lemn, dintre care cele mai frumoase si mai impozante sunt portile din lemn cu porumbar.
Aceste porti sunt raspândite în Ardeal, dar aici în comuna fata de alte zone portile cu porumbar sunt simple, puritane. Decoratiile se rezuma doar la câteva figuri geometrice, flori, fara sa fie vopsite în culori. Acest lucru da posibilitatea sa vedem lucrarea efectuata "inginereste".
Portile alcatuite din poarta + portita sunt realizate într-o singura structura.
În afara de baza stâlpilor, portile sunt executate în întregime din lemn. Deoarece majoritatea padurilor din împrejurime sunt paduri de brazi, aceste porti sunt cioplite din lemn de brad. Nu numai elementele de rezistenta sunt executate din lemn, ci si cuiele de la înnadiri (deoarece cuiele din fier ruginesc în timp). Cuiele spre deosebire de celelalte elemente a portii sunt din lemn de esenta tare.
Pentru a obtine o rezistenta mai mare si sa fie evitata craparea lemnului, grinzile portilor sunt cioplite din jumatate sau sfert de bustean.
Portie sunt fixate în pamânt cu ajutorul unor fundatii de piara (în comuna se gaseste andezita). Trebuie sa mentionam ca în comuna traiau meseriasi (pietrari), care se ocupau cu cioplirea acestor pietre.
Structura de rezistenta a portii este fixata pe aceste fundatii.
Elementele de structura a portii cioplite cu porumbar sunt : 1.- piscul portii 2.- acoperisul de sindrila 3.- porumbar 4.- consola 5.- stâlp 6.- grinda mare 7.- coltar 8.- fruntar 9.- colt decorat 10.-portita 11.-poarta 12.-arcul mare 13.-arcul mic 14.-grinda mica 15.-fundatie
Cei trei stâlpi si grinzile alcatuiesc cadrul portii si al portitei. Acestea sunt înnadite în pozitie orizontala cu precizie milimetrica, dupa care sunt ridicate si legate de fundatie.
Pentru întarirea legaturilor dintre stâlp si grinda s-au adaugat coltarii. Acesti coltari sunt realizati din lemn de aceeasi grosime ca si stâlpii.
Pe baza structurii alcatuite din stâlpi, grinzi si coltari se fasoneaza arcul mare a portii, astfel: se masoara distanta dintre stâlpi, punctul din mijlocul acestei distante va fi centrul semicercului a carui raza va fi cu 5-10 cm mai mare.
Se deseneaza pe stâlpi, grinzi si coltari semicercul si se creneleaza cu fierastraul, sau se ciopleste cu toporul, forma dorita. La fel se procedeaza si la fasonarea portitei a carui înaltime este jumatatea portii. Coltarii portitei nu au rol de rezistenta, doar rol decorativ. În unele cazuri acesti coltari chiar lipsesc.
Forma portii este în functie de forma arcului. Partea inferioara este realizata din scânduri, iar partea superioara din sipci. Sipcile pot fi aranjate în directia razelor semicercului, sau vertical. Daca sunt asezate vertical, atunci sipcile sunt taiate la diferite dimensiuni, astfel ca în partea superioara sa se realizeze semicerc sau triunghi (vezi anexa nr.2). Capatul sipcilor poate lua diferite forme: de sulita, de lumânare, de boboc etc. Între sipci pot fi dispuse alte sipci de dimensiuni mai mici, care la rândul lor pot alcatui alte decoratii (romb, elipsa etc.).
Poarta mare care servea pentru circulatia carutei poate fi realizata cu doua aripi, sau cu o singura aripa.
Stâlpii si grinzile nu sunt încarcati cu decoratii. Motivele de decoratie sunt: lujere cataratoare, rozete, cercuri mici asezate într-un rând sau doua. Tot element decorativ este si inscriptia de pe porti, care deobicei se rezuma la initialele stapânului casei si a sotiei lui si la anul constructiei portii, care se cioplea pe grinda sau pe fruntar.
Inscriptia poate fi si în versuri:
"Poti intra daca-i buna intentia ta,
daca nu, drumu-i larg si poti pleca."
Coltarii sunt elementele cele mai decorate: cu rozeta, cu flori (lacramioara, garoafa, lalea - flori care se plantau si în fata caselor).
Deasupra grinzii se afla elementul specific acestor porti: porumbarul. Porumbarul este de cca. 35 cm înaltime, de grosimea stâlpilor, iar în partea exterioara a "cutiei" (înspre strada) sunt taiate gauri cu diametrul de 5-10 cm. Pe vremuri acest loc era amenajat pentru pasari mici, porumbei, în ziua de azi are rol decorativ. Deasupra porumbarului se afla acoperisul învelit cu sindrila.
În 1996 cu elevii din clasele a VIII am reusit sa apreciem în comuna Sândominic aproximativ 2000 de gospodarii. Cu aceasta ocazie am vrut sa aflam situatia din acel moment: câte porti cioplite mai exista, cine au fost mestesugarii care au construit portile si casele, eventual daca exista continuitate în aceste meserii. Am urmarit totodata situatia si soarta caselor de lemn.
Am observat din pacate ca aceste case si porti sunt demolate, reconstruite astfel aspectul comunei se schimba pe zi ce trece disparând valorile.
În urma evaluarilor am gasit 30 de porti cu porumbar:
- 10 dintre acestea sunt vopsite (într-o singura culoare)- 3 în culoarea verde, 3 în marou, 2 în galben, 1 în negru, 1 în rosu-maroniu,
- 20 porti nevopsite.
Portite cioplite exista în numar mai mare- 133 buc.
Din pacate aceste porti sunt pe cale de disparitie, portile cioplite din lemn sunt înlocuite cu porti simple din scândura, sau fier. Portile înaltate dupa 1990, difera atât în stil cât si în forma de vechile porti din Sândominic. Trebuie amintit faptul ca, cheltuielile de constructie a portilor cioplite erau identice cu cea a caselor.
Daca calatorul a admirat aceste porti cioplite, impozante de 3-4 m înaltime, precis observa si casele simple, puritane aflate în spatele acestora.
Aceste mici cladiri de locuit de mult timp satisfac nevoile locuitorilor. În zona Ciucului de Sus cele mai raspândite case sunt cele cu prispa. Înainte de a studia aceste case, trebuie sa amintim stramosul acestor case cu prispa: "ponkos ház" (casa cu antreu). Casele cu antreu nu aveau fundatie de piatra, doar patru pietre mari asezate în cele patru colturi a casei sustineau constructia de locuit. Pe aceste pietre se aseza primul rând de grinzi ( în numar de patru) în forma dreptunghiulara. Cele doua grinzi mai scurte (asezate pe latime) au fost lasate mai lungi în fata casei. Aceste grinzi formau antreul. Între grinzile de 1-1,5 m lungime se punea argila, mai apoi se punea dusumeaua deasupra. Succesorul "antreului" este prispa, aceasta din urma fiind legata cu grinzi de acoperis si pâna la o înaltime de 70-80 cm a fost îngradit cu scânduri.
Casele cu prispa au fundatii, eventual sunt asezate pe un zid de piatra. Peste zidul de piatra având înaltimea de 0,4- 0,5 m deasupra pamântului se puneau grinzile. Primele grinzi asezate pe latimea casei au fost mai lungi (ca si la casele cu antreu) doar ca în acest caz prispele trebuiau asigurate si din partea inferioara. Peste primul rând de grinzi se construiau peretii caselor. Deoarece Sândominic se afla într-o zona muntoasa cu paduri dese, casele erau construite din lemn.
În comuna grinzile care formeaza peretii casei au fost asamblate în diferite moduri: legatura în "coada de rândunica", "dinti de lup", legatura sub forma de "ghem" sau "clama". Ultimele doua moduri de asamblare se regasesc si la casele cu antreu, deci sunt cele mai vechi si cele mai usoare de realizat. Asamblarea sub forma de "coada de rândunica" se foloseste si azi, este cel mai important mod de asamblare si confera stabilitate structurii de rezistenta. În trecut grinzile erau prinse cu cuie de lemn, azi folosindu-se cele din fier din comert.
Prispa caselor clasice se afla pe latura casei unde este montata si usa de intrare. Mai nou prispa construita pe doua laturi a casei: pe frontalul casei si pe latura care are vedere spre strada. Constitutia caselor cu prispa este simpla, deobicei exista doua odai. Una din odai este împartita în doua parti inegale: cea mare fiind bucataria unde locuia familia, cea mica era camara pentru alimente. Cealalta odaie era "camera curata" unde se pastrau zestrele fetelor (mobila, pernele, asternuturile, stergarele, etc).
Ambele odai aveau iesire separata în prispa, în unele cazuri (mai rar) cele doua odai aveau si usa de legatura între ele.
Peretii de rezistenta si peretii despartitori au fost înaltate pâna la cca 0,9 m fata de pardoseala casei, dupa care se lasau golurile pentru ferestre. Interesant de remarcat ca partea superioara a usilor si a ferestrelor se afla la aceeasi înaltime. Deasupra golurilor de fereastre si usi se mai asezau 3-4 rânduri de grinzi. Când peretii casei au atins înaltimea dorita, se spunea ca este gata "talia" casei.
Urma sa se realizeze acoperisul casei, care este si în zilele noastre de tip sarpanta. Se asezau panele de streasina (mai lungi decât casa). Peste grinzile asezate pe latimea casei se puneau scânduri pe doua directii diferite. Podeaua care sa format se tapa cu lut si noroi, acesta având rol de termoizolatie. Taparea cu noroi se repeta în fiecare vara. Grinzile caselor mai vechi erau la vedere sub plafonul casei asezate la cca. 1,5 m unul fata de celalalt. Deasupra panelor de streasina erau asezate capriorii sarpantei în doua ape.
Pâna la mijlocul secolului XIX acoperisurile caselor au fost învelite cu sindrila. Sindrila era astfel asezata încât de-a lungul sarpantei s-au format "moturi" (goluri) având rolul de a aerisi acoperisul. Acoperisul trebuia bine izolat pentru ca toamna se uscau cerealele aici, iar iarna se afumau carnurile (slanina, jambonul, cârnatii, etc.).
Casele deci erau simple, de obicei cu doua odai, ambele având intrare separata, iar accesele pe prispa erau în numar egal cu numarul usilor de intrare în casa. Prispa era îngradita cu scânduri fasonate cu modelul cu care era cioplit si poarta. Casele aveau de obicei doua geamuri, unul câte unul la fiecare camera si ambele aveau vedere spre prispa. Peretii caselor nu erau tencuite în exterior, doar în interiori. Totusi la unele case s-a tencuit în jurul usilor de intrare si în jurul ferestrelor în exterior, având rol de izolatie. De mentionat ca tencuielile erau sustinute de cuie de lemn, nu erau puse leturi sau rabit pe pereti.
Casele de lemn cu prispa se pot categorisii în mai multe feluri. Din punct de vedere a prispei exista: case cu prispa doar pe o latura a casei (în anul 1996 erau 311 astfel de case); case cu prispa pe doua laturi a casei (28 case). Din anii 1950 prispa este închisa la capatul ei cu o a treia camera. Oamenii au mai construit o camera, care a preluat functia de bucatarie + camera. Construirea acesteia nu era datorata înbogatirii locuitorilor, dinpotriva nu aveau bani sa construiasca o alta casa pentru copii, astfel batrânii s-au mutat în partea noua a casei tinerii ramânând în vechea casa.
Unele case cu prispa au fost reconstruite: ori au disparut de tot prispele; ori au construit ziduri si au aparut holurile caselor.
Caselor vechi erau atasati si câte un cuptor. Aceste cuptoare sunt folosite si în zilele noastre: cu ocazia nuntilor, a sarbatorilor religioase femeile fac pâine "de casa" si "kürtöskalács" (prajitura cu zahar ars specifica zonei). Din pacate casele vechi dispar încetul cu încetul ca si portile de lemn cioplite.
