Satul Peţelca se găseşte la mijloc de drum între Aiud şi Teiuş, pe malul stîng al râului Mureş.

Una din cele mai importante caracteristici a portului popular din satul Peţelca este simplicitatea.

În lucrare încerc să fac cunoscut portul popular bărbătesc. Portul popular bărbătesc se compune din următoarele piese: cămaşă, izmene, cioareci, curea lată, cheptar, laibăr, suman, huioş, cojoc, bondă, glugă, opincă, cizmă, şapcă, clop.

Cămaşa

La începutul secolului XIX. cămăşile erau croite fără guler având doar o bentiţă cusută cu ornamente şi cu mânecile largi. Mai ales ciobanii au păstrat şi în zilele noastre cămăşile cu mânecile largi, pentru că în timpul mulsului este mai uşor de suflecat.

În jurul anului 1920 au apărut cămăşile cu guler şi cu pumnişori. Cămăşile croite cu pavă pentru umăr şi încreţite la gât se legau la gât şi la mâneci cu şnur , doar prin anii 1930 au apărut nasturii din porţelan.

Izmene

Izmenele erau făcute din trei lăţimi. La mijloc între craci se bagă un petec de formă pătrată pentru fund. Izmenele de purtat se confecţioneau din cânepă, iar cele de sărbătoare din lână urzită sau din lână bătută cu in. La talie făcea un tiv şi se lega sfoară.

Cioareci

naintea primului război mondial peste izmene bărbaţii îmbrăcau cioareci din pănură tivită. Cioarecii erau croiţi din două lăţimi, dintr-o lăţime tăindu-se un crac. Acoperitul era o bucată de forma pătrată din postav, care era pusă la deschizătura din faţa, întreclinul pentru fesă şi faţă, folosind la acoperirea tăieturii.

În anii 1920 mulţi au început să poarte cioareci de culoarea gri. Cioarecii ca şi alte piese de îmbrăcăminte mai simple se confecţioneau acasă în săptămânile dinaintea Crăciunului. Croitorul din sat doar le croia, contra servicii. Cioarecii mai noi cu acoperitor în faţă, cu buzunare le croieşte doar croitorul din sat.

Curea lată

Cureaua lată de 12-20 cm cu 3-4 catarame se folosea pentru a “ţine” mijlocul. Bărbaţii strâng cămaşa cu ea şi cureaua este bogat ornamentată. Cureaua lată de obicei se cumpăra din bâlciuri de tăbăcarii din Bistriţa sau Tg.- Mureş.

Cheptar

Vesta ce se purta peste cămaşă era “cheptarul înfundat” confecţionat din piei de miel, care se încheia lateral. La începutul secolului XIX apar cheptarii mai largi cu nasturi în faţă. Cheptarele lungi până la şolduri care se purtau la muncă erau mai simple, cele purtate de sărbători erau încărcate cu elemente decorative, iar oamenii mai înstăriţi purtau cheptare ornamentate mai deosebit. Cheptarele mai simple erau confecţionate de oricare cojocar din sat.

Laibăr

În anii 1930 tinerii au început să poarte în loc de cheptar, laibăr. La începutul secolului, laibărul era confecţionat din postav alb şi legat la gât cu şnur, prin anii 1920 laibărul de culoarea gri şi negru era mai uzual, iar croiala laibărului s-a schimbat. În zilele noastre laibărul este croit cu buzunare, cu nasturi în faţă şi cu guler răsfrânt.

Suman

Sumanul confecţionat din postav negru era purtat peste cheptar în timp de iarnă.

Sumanele evazate, cu guler au fost confecţionate de sumănari. Postavul era cernit de obicei acasă în fiertura din coaja de arţar, şovârf şi piatră vânătă, sau veneau cei din Ibăneşti (comună aflată în zona Dealurilor Mureşului, pe râul Gurghiu) şi strângeau pânzele şi stofele pentru vopsit.

Huioş

A apărut în ultima parte a secolului XIX şi înlocuia sumanele. Huioşul cu guler şi ornamentat cu şnur negru sau albastru la partea de jos şi la mânecă, era făcut din postav alb ţesut în casă.

Apare huioşul de culoarea gri, care era obiect de discuţie în sat: “Ce-i mă Ioane, te-ai îmbrăcat în piele de măgar?” După al doilea război mondial huioşul gri era foarte răspândit, dar din păcate în zilele noastre se poartă în locul lui , jerseu.

Opinca

Până la mijlocul secolului XIX opinca era încălţămintea folosită la muncă. Opinca se confecţiona din piele de vacă sau din talpă de piele tăbăcită. Cei săraci aveau grijă şi de opinci, astfel vara umblau desculţ.

Sub opinci vara se purtau obiele din pânză, iarna obiele de lână înfăşuraţi deasupra cioarecilor şi legaţi cu fâşia de piele (şnur) a opincii.

Cizma

Pe vremuri cizma se folosea doar de sărbători şi iarna.

Cizmele erau purtate de flăcăi prima dată când urmau să se însoare. Erau simple şi interesant este faptul că ambele cizme erau la fel (nu exista una pentru piciorul drept şi una pentru piciorul stâng).

Cizmarii făceau cizme cu cusătură laterală, cu carâmb moale cu şnur, cu nasture de piele şi în loc de tocuri doar cu potcoavă. După anii 1940 lângă cizme mai purtau şi cizme cu carâmb scurt, sau bocanci de piele.

Clop

Bătrânii purtau părul lung prins în spate, tinerii din anii 1920 purtau părul tuns. Vara din cauza căldurii se poartă şi azi clop de paie legat cu o panglică de culoarea maro.

Clopul de păr purtat de sărbători se cumpăra şi se cumpără de la oraş.

Pe timp friguros se poartă şapcă de blană cu vărful în afară.

Costumul popular azi se poartă mai rar, doar cu ocazii speciale: sărbători religioase, nunţi, doar câteva piese a costumului popular sunt purtate mai des, ca: clopul de paie, şapca, laibărul şi cămaşa. Dansurile cunoscute în satul Peţelca sunt:

• Haidău (de ponturi);

• de purtat;

• zdrăncănita.

Cele trei dansuri nu se aseamănă, cu totul că se pot dansa şi pe aceeaşi melodie.

1. Haidău

Dansul se poate clasifica în clasa dansurilor de tip “Cete ardeleneşti-de bâtă”, deoarece la dans se foloseşte şi bâta ca element, obiect ajutător. Este un dans specific bărbaţilor este alcătuit din două părţi, prima parte constă în deplasarea dansatorilor în cerc, a doua parte este un dans alcătuit din diferite figuri executate pe loc.

Dansatorii sunt aşezaţi în cerc cu faţa spre direcţia de deplasare (contrar acelor de ceasornic). Bâta este ţinută în mâna dreaptă şi se ţine în mână fără să se sprijine de pămînt. A doua parte este un dans dansat pe loc, iar bâta capătă un rol important, dansatorul se sprijină de ea. Ponturile, figurile sunt variate, diferă de la dansator la dansator, însă se poate preciza că se dansează pe trei nivele aceste figuri:

• figurile se pot efectua dansatorul se lasă pe genunchiul drept, se sprijină de bâtă, iar cu piciorul stâng execută rotiri, bătute;

• figurile sunt executate în poziţie verticală, bâta fiind reazemul dansatorului (în coreografii bărbatul se poate sprijini de femeie, ţinându-i mâna);

• cele mai arătoase figuri , sunt cele acrobatice executate în aer, ori cu un singur picior, ori executând “foarfeca”.

2. De purtat

Este dansul care se regăseşte şi în alte regiuni, însă are totuşi un caracter aparte: dansatorii sunt aşezaţi în cerc închis, orientate pe direcţia circumferinţei cercului, dar nu în perechi, ci un bărbat ţine cu ambele mâini cîte o femeie. Fiecare dansator “poartă” două dansatoare. Nu este un dans complex, mersul este întrerupt de rotirea celor două dansatoare, înspre bărbat.

3. Zdrăncănita

Este dansul care se dansează în pereche fără să fie importantă faptul cum se aşează perechile unul faţă de celălalt. Perechea se învărteşte în ambele direcţii schimbând direcţia prin paşi simpli, mărunte (trei la număr), totdeauna accentul fiind pe piciorul dinspre partenerul de dans. Bărbatul ţine umerii fetei, mîna fetei dinspre bărbat este aşezat pe umărul lui, iar cealaltă mână este aşezat pe braţul bărbatului.

Aceste dansuri sunt specifice satului, din păcate în alte localităţi nu s-a păstrat aceste dansuri în original.